Clasice pentru bărbațiBărbați
Clasice de damăDame
SmartwatchuriSmart
Branduri
Altele
A doua generație a primelor G-Shock cu senzor de ritm cardiac este aici – acum cu funcții sport și de lifestyle dezvoltate împreună cu brandul Polar, o autonomie impresionantă de până la doi ani și o gamă completă de senzori integrați.
Deși funcțional se apropie de un smartwatch, acest model păstrează toate atributele unui veritabil G-Shock: rezistență la șocuri și vibrații, precum și etanșeitate de până la 200 de metri. Cu un diametru de 52,6 mm, este un ceas de dimensiuni mari, dar datorită prinderii flexibile a curelei, se adaptează confortabil aproape oricărui tip de încheietură.
Ceasul dispune de ecran MIP LCD și se poate încărca și solar. Cu senzorul de ritm cardiac dezactivat, autonomia ajunge până la 23 de luni. Cu monitorizarea ritmului cardiac activată permanent, funcționează până la 2 luni, ceea ce rămâne una dintre cele mai lungi autonomii din segmentul ceasurilor inteligente. În modul GPS de precizie maximă (HIGH), autonomia este de 14 ore, iar în modul economic (LONG) ajunge până la 19 ore.
Ceasul integrează aproape toți senzorii disponibili: accelerometru, barometru, giroscop, busolă, termometru, senzor de ritm cardiac, pulsoximetru și receptor GPS.
Colaborarea cu Polar aduce funcții avansate precum: estimarea încărcării de antrenament, VO2 Max, analiza consumului energetic (grăsimi, proteine, carbohidrați), estimarea timpului final la diverse distanțe, dar și monitorizarea recuperării și a „reîncărcării” organismului după efort.
Printre funcțiile smart se numără afișarea notificărilor, funcția „Găsește-mi telefonul”, cronometru, alarmă, și altele utile în viața de zi cu zi.